Home » Istorie » Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare

Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare

Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Sursa foto: Domeniu Public/Shutterstock
Publicat: 27.04.2024

Bob Lazar a devenit cunoscut în anii 1980 odată cu afirmațiile sale șocante în urma cărora pretindea că a lucrat ca fizician la S4, o zonă situată în apropierea Zonei 51, unde se efectuau studii și cercetări asupra unor nave spațiale extraterestre prin inginerie inversă, susținând că a văzut nouă vehicule extraterestre diferite acolo și oferind detalii tehnice despre acestea, inclusiv despre propulsie. Povestea lui Bob Lazar este pe cât de complicată, pe atât de misterioasă.

Bob Lazar s-a născut la 26 ianuarie 1959 în Coral Gables, Florida. A crescut cu o pasiune pentru știință și tehnologie, urmând studii avansate de fizică la Massachusetts Institute of Technology (MIT) și la California Institute of Technology (Caltech). Activitățile sale academice l-au determinat să se adâncească în cercetări de ultimă oră și în concepte teoretice care aveau să devină mai târziu esențiale pentru afirmațiile sale controversate.

Lazar a atras atenția pentru prima dată în 1989, când a apărut într-un interviu cu jurnalistul de investigații George Knapp la postul de televiziune KLAS din Las Vegas, în cadrul căruia a venit cu niște afirmații uimitoare despre presupusa sa activitate la o instalație ultrasecretă din apropierea Zonei 51, cunoscută sub numele de S-4. Potrivit lui Lazar, S-4 era implicată în realizarea de inginerie inversă a navelor spațiale extraterestre, susținând că a fost angajat pentru a lucra la aceste proiecte extrem de secrete.

Lazar a descris tehnologia pe care a întâlnit-o ca fiind cu mult peste tot ceea ce cunoaște știința umană, inclusiv sisteme de propulsie care manipulează gravitația. El a susținut că guvernul ascundea aceste progrese de public și că decizia sa de a ieși în față a fost determinată de un sentiment de obligație morală.

În mod nesurprinzător, afirmațiile lui Lazar au stârnit agitație, dând naștere multor comentarii. Criticii au evidențiat neconcordanțe în trecutul lui educațional și profesional, punând la îndoială presupusele angajări în instituții guvernamentale. În plus, încercările de a verifica dosarele lui de angajare sau acreditările academice au avut rezultate neconcludente, alimentând și mai mult îndoielile cu privire la credibilitatea acestuia.

De asemenea, unele persoane din comunitatea științifică au pus la îndoială fezabilitatea tehnologiei descrise de Lazar, citând principii fundamentale ale fizicii care păreau să contrazică afirmațiile lui. Cu toate astea, Lazar nu a dat înapoi, susținând în continuare că experiențele sale sunt autentice.

Răspunsul guvernului

Răspunsul guvernului american la afirmațiile lui Lazar a adăugat un alt nivel de complexitate controversei. Deși oficialii au negat inițial că ar fi avut cunoștință de Lazar sau de presupusa sa activitate la S-4, în 2019, Marina americană a recunoscut oficial existența unor fenomene aeriene neidentificate surprinse în videoclipuri care au făcut obiectul unor scurgeri de informații, ceea ce a stârnit un interes reînnoit față de afirmațiile lui Lazar cu privire la tehnologiile aerospațiale avansate, subiectul continuând să atragă atât susținători înfocați care îl consideră un denunțător curajos, cât și detractori vehemenți care îl resping catalogându-l ca fiind un furnizor de falsuri elaborate. Deși există o fascinație pe scară largă legată de posibilele unor vizite extraterestre, dar și a unor activități guvernamentale clandestine, puțin probabil totuși să se afle vreodată adevărul din spatele poveștilor lui Bob Lazar.

„Zona 51 este o bază de cercetare clasificată. Nu există extratereștri sau tehnologie extraterestră localizată acolo. Singurul loc în care a existat vreodată tehnologie extraterestră a fost la Site S4, la sud de Zona 51 propriu-zisă. Asta a fost acum 30 de ani. Este posibil ca S4 să se fi mutat cu zeci de ani în urmă sau este posibil să nu mai fie folosit pentru proiect.”. (Bob Lazar)

„Forțele aeriene americane au emis o declarație în care avertizează împotriva oricărei persoane care încearcă să ia parte efectiv la eveniment. Zona 51 este un poligon de antrenament deschis pentru Forțele Aeriene ale SUA și descurajăm pe oricine în încercările lor de a veni în zona în care antrenăm forțele armate americane. Forțele aeriene americane sunt întotdeauna pregătite să protejeze America și bunurile sale” (Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Americane pentru The Washington Post).

„Acea bază este atât de bine păzită, atât din punct de vedere mediatic, cât și din punct de vedere fizic propriu-zis. Nu cred că Forțele Aeriene sau oricare dintre ceilalți parteneri militari sau partenerii comunității de informații care lucrează cu toții acolo, în Zona 51, vor lăsa pe cineva să se apropie de intrarea în Zona 51”. (Autoarea Annie Jacobsen într-un interviu acrodat emisiunii Fox & Friends„.

Zona 51, cunoscută și sub numele de Aeroportul Homey, este o extensie a Bazei Forțelor Aeriene Edwards, situată la aproximativ 125 de mile de Las Vegas. În 2013, CIA a recunoscut oficial existența Zonei 51 prin declasificarea unor documente care detaliază istoria proiectelor U-2 și OXCART.

Secretul care înconjoară baza a făcut ca Area 51 să fie subiectul multor teorii ale conspirației timp de decenii – inclusiv depozitarea unor nave spațiale extraterestre prăbușite, întâlniri cu extratereștrii sau dezvoltarea călătoriei în timp.

În prezent, Bob Lazar deține și operează United Nuclear Scientific Equipment and Supplies, o companie care vinde diverse materiale și produse chimice. Pe lângă povestea privind tehnologia extraterestră, Lazar a fost implicat și în activități criminale, inclusiv condamnări legate de o rețea de prostituție în 1990 și de vânzarea de substanțe chimice ilegale în 2006.

Surse:

https://www.fox10phoenix.com/news/this-is-a-misguided-idea-ufo-whistleblower-bob-lazar-warns-people-not-to-storm-area-51

https://www.theguardian.com/us-news/2019/sep/24/area-51-raid-event-what-happened-nevada

https://www.nytimes.com/2023/06/10/opinion/ufos-government.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Vânătorul de extratereștri” de la Harvard a prezentat noi dovezi

Există extratereștri? Moment istoric în Congresul Statelor Unite, declarații făcute sub jurământ

Un astronaut din programul Apollo a spus că extratereștrii au prevenit un război nuclear pe Pământ

Semnalele care se repetă din centrul Căii Lactee ar putea fi de la extratereștri

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase